Poesia
e prosa di Vastesi |
||
| A
mamme
Quande
j ere piccininn’ assai Ugne
sere prime da j lu lette Quanta
volte lu sonne n’arrivave Mi
parleve sempre a bassa voce, Mo
ca si divintate vicchiarelle Tu
quanta ni si fatte di fatije, Dentre
di me li tinghe nu rimpiante. Appene
t’hai fatte cumpagnje |
A
Don Nicole nostre Mons. don Nicola Di Clemente è stato parroco, per oltre 35 anni, dal 1954 al 1989, della chiesa di S. Maria Maggiore a Vasto La feste di l’Assunt’ avè passate, doppe tre jurne si n’è jute ‘n ciele. Lu Parreche nostre ci ha lassate e si la piante tutte li fidele. Don Nicole nostre sci bbindette, sci bbindett’ addona sta pusate, a lu duvere mai fece difette, li parrucchiane su ha tant’amate. Ci vuleve bbene ch’ere ‘na cose, lu pane da la vocche si livave quanda videve une bbisugnose che a la porta so si prisintave. Coma spiegave belle lu Vangele! Tineve sempre pronte nu sorrise, a me mi pare di viderle ‘n ciele tra l’Angile, filice ‘n Paradise! |
| Affacciat'
a lu Mure di li Lame 'St' estate, s'avè fatte ora tarde, a lu Mure di li Lame affacciate j stavam' a gode nghi lu sguarde lu golfe nostre, tutt' illuminate. Avé 'passat' ancore 'na mezz'ore, da j la case manche si pinzave, all'orizzonte come nu bagliore tutte curiose la gente guardave. 'Na luna rosce stav' a mini ggalle! «Ma quant'è bella!» esclamave une; da lu mare simbrav' ascì 'na palle, chi meravijje ere chi la lune. E man' a mane chi esse s'alzave come 'ncantate stavam' a guardà, 'na fasce di curalle s'allungave e a lu «Trave» vinivis' a firmà. Chi la sere mi so 'ntese filice. A stu belle Paese j so nate! Dicete quelle chi vulete dice, j di lu Uaste me so 'nnammurate! da "Lunarie de lu Uaste" - edizione 2003 |
La
Barchette Na volte na barchett'avé ccattate Dentr'a lu porte l'eveve ligate, na, furastiere belle gne na fate mi dice: mi fi fa na passeggiate? Aggiunge, "si vu avete piacere Vulesse 'm po' conosce la scogliere Piane piane picchè nin tinghe frette". Scioje la vel'e va, la mia barchette. Girammo tutt'atturne pi lu Fare E passame davant'a lu "Corsare" "nnanz'a la "Grotte di lu Saracene" Mi dice: sciujeme lu reggisene. Jam'avande arrivam'a "Vignole" Ni j so dette mangbe na parole, annanz'a tanta grazie di Ddije ci stave da murì pi la vulije. Quand'arrìvame 'nnanz'a "Cungarelle" già 'n cape mi arvede lu cirvelle a chistu punde si vede la spiagge, chiù na risiste, mi facce curagge. J diche: "mi li date nu bacette? Ess' ha risposte sci, è mo c'aspette. E mentre li tineve strette, strette, dice mojme: svejet' è li sette! da "Lunarie de lu Uaste" - edizione 2008 |
| Nustalgie
d'emigrante Lu Uaste me, ma quanta ere bbelle… Però nin si truvave la fatije, e j siccome ere puverelle da emigrante duvetti partije. J rivede mamme chi st’a piagne, tate invece mi dave curagge: - Va, fijje, la Madonne t’accumpagne, Abbat’ a te gne ‘na pirzona sagge. Ricch’è l’America, l’Australia, pure la Franc’ è ricche ‘nghi l’Olanda; lu core me penze sol’a l’Italia… a lu Uaste me care penze tante. Mo chi quase trent’anne ha passate, j tinghe sempre fisse nu pinzire: vulesse’ariturnà a ddò so’ nate, j qua mi sente sempre furastire. All’estire j nin ci vujje sta’, tu mo li si capite lu picché: quelle chi m’è rimaste da campà vujje campaje a lu Uaste me! i versi del poeta vastese sono semplici e arrivano diritti al cuore, riuscendo a trasmettere un po’ di quelle piccole sensazioni che solo un emigrante ha provato |
Venerdi
Ssande Ieri hann’ attacate li campane e li chiese hanne vistit’ a lutte, pure a li paise chiù luntane tutte di viole sonne, pruprie tutte. Lu sepolcre è state preparate, si vo ricurdà la morte di Gesù. È morte pi’ scundaja li piccate chille chi spesse faceme pure nu. Ma quanda j vo bbene lu Signore, ci pinze chi curagge ha tinute, pi’ salvà chist’ anima piccatore lu Fijje morte ‘n Croce s’ha vidute. E nu j faceme chiamà cristiane! Ma ci pinzame quanda seme ‘ngrate, pi cose da niente, gne nu cane, j’aribillame pure ‘nghi nu frate. Mo dentr’ a ‘sti jurne ariflitteme, pijame la via bbone viasù, sapete chi piccate cummutteme? A ca sirvute la morte di Gesù? bella poesia che descrive molto bene l’atmosfera mesta del Venerdi Santo, ma rivolge anche l’invito ad un riflessione sul significato del gesto di Gesù che si è fatto crocifiggere per noi |